Atunci cand lumea se schimba si stelele se sting , vedem cum totul si chiar toate cad , ne lasand in urma macar o lumina , o raza ce sa ne dea speranta . Culorile calatoare devenind atunci nonculori , fara de sentimente , lasand in urma doar amintirea lor , o amintire dulce cu aroma zaharoasa ce provoaca diabet , depedenta de culori fiind in acel moment mai mare decat de aerul respirabil , in acele clipe omul simte cum totul se schimba si intr'un final si sufletul sau pierzandu'si intr'un final speranta nemuritoare .
Sentimele se maximizeaza atunci cand lacrimile cerului se transforma in fulgi , observi cu stupoare cat de fargil esti si cat de fragila este lumea .
Nimic nu vine din violenta ci doar ea din invidie , moartea fiind ultimul argument pentru a trai , somnul fiind cel mai dulce moment in care poti urca in rai fara ca tu sa sti , somnul lasandu'ti impresia ca poti renaste la nesfarsit din stele nemuritoare , uitand cat de fragil esti te trezesti intr'un mic final la sfarsitul tau si realizezi ca lacrimile omenesti sunt la fel ca ale cerului , pline de durere si speranta .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu